Decizii pripite…

N-am crezut că pot iubi un câine,
Mai mult ca pe un om care mă vinde!
El nu poate cere ceva, iubire, iertare,
Te iubește necondiționat până moare!

Credința la ei, se transmite c-o mângâiere,
O coajă de pâine, o cană de apă!
Nu te judecă și nici mult nu-ți cere,
Te apără și te iubește până te-ngroapă!

Pe noi ne lasă sufletul când îi părăsim,
Ei nu pot înțelege decizia noastră!
Și nu cer nimic în schimb, să-i iubim,
Sufletul nostru, devine stană de piatră!

Nu ne-ntrebăm ce poate fi în sufletul lor,
Chiar dacă îi dai și le este mai bine!
Dacă–i revezi, peste ani întâmplător,
Tot cu recunoștință, se uită la tine!

În timp ne schimbăm înfățișarea,
Te simte, te miroase și se-ntreabă!
Ce vină au avut de-a venit schimbarea?
Decizia noastră de-ai părăsi în grabă!