RSS

Unitatea Românilor…altă siglă!

15 iun.

Așa ar trebui să arate un partid Nou,Imagine
Mai suntem 14, 15 milioane, care n-am furat,
Fără nici un tovarăș, lacheu sau PSD-eu,
Nici n-am intrat la cloaca lor de rahat!

N-avem mâinile murdare, cu semnături ordinare,
Nici n-am vândut pe nimeni din frații noștri,
Adeziuni la partide, cât ne încap în buzunare,
Angajați pe banii Iudei, să ne vindem și nepoții!

Punctul 8 de la Timișoara, Punctul 9 de la București,
Să cuprindă toată țara, așa salvăm toată suflarea,
Cei cinstiți adunați ca frații, să aibă pretenții lumești,
Să cunoască și lumea din țara asta Bunăstarea!

Punctul 9 de la București vă va surprinde?
Așa i-aș numi, pe cei care n-au făcut parte nici unde,
Să nu-i mai găsim pe cei care au făcut record la sport,
Au sărit din partid în partid la fiecare mandat fără rost!

Abia atunci lumea poate vota și vedea eliberarea,
Poate apare o altă clasă nevândută și nesupusă,
Cu alb ași colora, și-o siglă simplă schimbarea,
Să știe lumea ce votează, nu altă minciună spusă!

Acum ce votezi, sunt toți Ei, care au fost Mișei,
De 25 de ani, se-adună din familii și clanuri,
Să-ți spună că altă șansă n-ai, să scapi de Derbedei,
Decât să pleci în altă lume sau alte coclauri!

România noastră, patrie de hoți și mafioți,
Te vei salva din lumea asta, dacă românii,
Te vor cinsti cum meriți, nemaivotând găști,
Să mergi și tu cu mândrie în rândul lumii!

Nu toți vrem numai Gipane și vacanțe,
Au murit doi idioți la Ghencea sub o criptă,
Să avem unde munci, să nu murim de foame,
Spuneau că românul nu-i prost și se descurcă!

Orice sistem sau partid este bun dacă respecți,
Onestitatea și Demnitatea să-ți fie mumă,
Să nu te înghesui să furi mai mult decât poți,
dreptatea și justiția te vor ajunge din urmă!

Dacă vine cineva să ne propună acea schimbare,
Românul nu mai poate crede, câți au folosit slove,
De câți ani ne mint în fiecare zi în continuare,
Vor pleca, vom scăpa, rămân doar simple vorbe!
„David Costică-15 Iunie 2014”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 iunie 2014 în Poezii

 

Lasă un comentariu